Bijuteriile Borealy – ingredientul cheie al tinutelor estivale de seara

Deşi canicula tinde să ne ţină captivi între patru pereţi de-a lungul amiezelor toride, serile de vară sunt mai mult decât plăcute pentru a petrece timpul afară – mângâiaţi de briza mării, de răcoarea staţiunilor de munte sau la terase, împreună cu prietenii. Serile de vară reprezintă, însă, şi ocaziile perfecte pentru ca doamnele şi domnişoarele să-şi etaleze garderoba de sezon, îndrăgitele rochii vaporoase, puse în valoare prin accesorii moderne şi preţioase. Colecţia de cadouri pentru femei Borealy abundă în bijuterii pentru toate stilurile şi vârstele, ce inspiră la îndrăzneţe şi creative combinaţii vestimentare, astfel încât să avantajăm, prin strălucire, romantismul, modernitatea şi eleganţa outfit-urilor estivale.

Bijuterii în culori intense, ce pun în valoare bronzului pielii

Senzualitatea nuanţei arămii pe care bronzul natural o oferă va fi avantajată de bijuterii împodobite cu cristale albastre, precum safirul, topazul sau cristalele Swarovski cu accente de albastru marin, azur sau bleu ciel. Amintind de răcoarea lagunelor albastre, aceste bijuterii vor atribui un plus de prospeţime întregii apariţii şi vor evidenţia, printr-un admirabil contrast, nuanţa închisă de bronz a pielii. La fel de inspirate sunt şi accesoriile încrustate cu smaralde de un verde intens sau cele în nuanţe de galben – auriu, culori ce se vor remarca instantaneu pe fondul bronzului şi care sporesc senzualitatea purtătoarei.

cercei cercei

 

 

 

 

 

 

 

Albul sidefiu al perlelor – pentru apariţii feminine pline de rafinament
Bronzul perfect obţinut de-a lungul orelor de plajă va fi admirabil pus în valoare de albul perlelor, prinse cu măiestrie în bijuterii de o eleganţă fără vârstă. Bijuteriile Borealy cu perle sunt adaptate tuturor stilurilor: clasic, romantic, modern sau glamour şi definesc imaginea unei veritabile lady într-un mod inegalabil. De la simplitatea cerceilor din argint cu perle naturale şi până la elaboratele designuri florale ce caracterizează seturi ce-ţi taie răsuflarea prin rafinamentul lor, strălucirea acestor bijuterii complimentează ţinutele estivale de cocktail ale femeii stilate.

colier perle

Designurile florale în accesorii preţioase pentru femeia romantică

Flori ţesute în preţios, corole diafane pline de culoare şi lux, înlănţuiri de petale şi motive inspirate de măreţia naturii – toate acestea le regăsim în colecţia Borealy de bijuterii. Ideale pentru a reflecta razele calde ale apusurilor de soare, bijuteriile romantice sporesc senzualitatea, graţia şi feminitatea purtătoarei, în asociere cu o rochie de seară vaporoasă şi foarte elegantă. Diamantele din zirconiu cubic garnisesc multe dintre accesoriile înflorate ale verii şi adaugă un strop de prospeţime outfit-urilor, prin a lor strălucire glacială şi irezistibilă. Inspirate sunt şi bijuteriile garnisite cu cristale multicolore, în nuanţe calde şi în asocieri plăcute privirii, menite să desăvârşească apariţiile cuceritoare ale celor mai frumoase femei.

colier si cerceri

Dacă prietena, iubita, colega sau oricare altă femeie dragă dumneavoastră îşi sărbătoreşte ziua de naştere în această vară, o bijuterie de lux, atent aleasă, poate reprezenta cadoul perfect pentru aceasta: un dar plin de frumuseţe şi emoţie – un gest preţios închinat eternului feminin.

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *